Slovenia - slovă de poveste

   Auzisem câte ceva despre Slovenia, însă, ca să fiu sincer, n-am luat-o niciodată în serios în colimatorul turistic, ci doar ca variantă mai scurtă de tranzit cu maşina către vestul european sau spre Italia.

   Cei ce călătoresc terestru prin Europa şi ies din România prin oricare punct de frontieră (nu ştiu spre Republica Moldova cum o fi, n-am fost niciodată pe acolo) trăiesc invariabil senzaţia că, odată trecuţi dincolo (nu mă refer la…Doamne fereşte!), devin actorii altui film când vine vorba de curăţenia şi ordinea de pe lângă autostrăzi. Sigur, ei au autostrăzi, dar, până una-alta, parcă-ţi sare-n ochi treaba făcută gospodăreşte, de la cap la coadă, cu iarba tunsă, cu panoul indicator la locul lui, gardul de protecţie întreg, nedistrus şi încă nefurat, adică îţi este dat să vezi altceva decât pârloagă, clădiri abandonate, parapeţi deterioraţi la greu, anvelope explodate, animale storcite, plus alte mizerii care ne retrogradează ca naţie la statutul de cârpaci şi indolenţi, tributarii unui perpetuu „las’ că merge şi aşa” ce o dă mai degrabă în lene ori lehamite.

   Nu degeaba am scris câteva rânduri în plus, insistând pe contrastul „noi” şi „ei”, cu câştigul celor din urmă, pentru că, credeţi-mă!, pot fi făcute lesne comparaţii între „ei” şi „ei”, iar exemplul în cauză va fi Slovenia versus Ungaria. Doar ce părăsisem M70 ca să intrăm în Slovenia în apropiere de Pince, îndreptându-ne pe E653 spre Maribor, că peisajul devenise parcă ireal, precum un poster lucrat în Photoshop, unde orice imperfecţiune a fost eliminată cu mouse-ul, conturul devenise contur, şi linia era linie la milimetru. Trăiam senzaţia unui deja-vu, cum că aş fi în Elveţia. Doar acolo am înţeles ce înseamnă curăţenia, ordinea şi disciplina ca definiţii în dicţionare. În scurt timp, soarele avea să părăsească scena, dar îşi pregătea o ieşire grandioasă, oferindu-ne un apus fabulos.

Cucerit de… Trojane

   Ni se făcuse cam fomică şi încercam să prindem cu privirea un indicator către un refugiu, han, hotel sau ceva similar, dar cu bucate la servire. Deşi era noapte de-a binelea, un indicator perfect lizibil a picat la marele fix în colimatorul nostru şi chiar merită să vă pun la dispoziţie mai multe informaţii.

    Dacă tranzitaţi Slovenia venind dinspre Austria ori Ungaria, astfel ca la Maribor să intraţi pe E57 spre Ljubljana, luaţi în calcul un popas pe care îl recomand cu mare plăcere: Trojane.

    Slovenia este o ţară mică, deci şi distanţele sunt comprimate, ca într-o …conservă. Abia i-ai călcat pragul, şi în două ceasuri i-ai spus „Pa!”. Aşadar, pentru oprirea la Trojane aveţi de parcurs aproximativ 88 Km pe A1 de la Maribor spre capitala slovenă, sau, în sens invers, în jur de 43 Km. Se părăseşte autostrada pe o „bretea” paralelă, pe care se mai rulează puţin, fără probleme de orientare.

   Complexul Trojane – numele complet este mai lung şi mult mai complicat – este compus din hotel, restaurant, corp sanitar, magazine şi o parcare cu capacitate suficientă, inclusiv pentru autocare. Cadrul natural are o frumuseţe aparte, apropiat zonelor subcarpatice de la noi, iar ordinea şi curăţenia din jur vor contribui din plin la o stare de bine, de relaxare şi încântare. Cel puţin deocamdată, Trojane nu are un investitor privat, patron fiind Statul, însă un Stat responsabil şi performant, cu rezultate economice absolut remarcabile. Chiar dacă în titulatura completă a complexului despre care fac vorbire apare şi o chestie cu referire la „sindicat”, nu vă îngrijoraţi, căci nimic din ce veţi vedea nu va putea fi asociat cu jalnicele cantine sau cu căminele muncitoreşti. Totul este modern, curat şi cochet, cu o puternică amprentă germanică, deci fără compromisuri la calitate.

    Despre cazare, nu vă pot spune mare lucru. De fapt, nu vă pot relata nimic, căci nu a fost cazul. În schimb, vă pun la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru o masă copioasă.

    După ce aţi lăsat maşina în parcarea mare, luaţi drumul spre clădirea principală, pe care este inscripţionată şi firma. Doamnele vor fi atrase de ofertele magazinelor de pe partea dreaptă, însă le fac recomandarea să amâne tentaţiile pentru siestă. Igiena şi tot ce ţine de…drumul lung pot fi rezolvate în corpul de clădire dintre magazine şi restaurant. Totul este curat, nu lipsesc nici săpunul şi nici prosopul de hârtie, uscătoarele pentru mâini sunt perfect funcţionale, iar numărul considerabil al cabinelor şi al chiuvetelor dau de înţeles că afluxul turistic este considerabil.

Ljubjiana, dus şi întors

    Prin Ljubljana am trecut în puterea nopţii, deci nimic de povestit. Aveam să revenim câteva zile mai târziu, pe calea de întors acasă (Smiley, să trăieşti!). De astă dată am ajuns în capitala Sloveniei ziua în amiaza-mare, dar sub ameninţarea ploii. Am oprit pe bulevardul Slovenska, în dreptul bisericii Ursulinele Sfintei Treimi, dar pe partea parcului Zveda. Odată coborâţi din autocar, aveam să remarc încă o dată ordinea şi disciplina de care am pomenit mai devreme pe E57. Păi, nu ştiu cum să vă spun!?, dar în locul în care debarcasem în acest oraş de vreo 268 de mii de suflete era în plină desfăşurare o lucrare mai amplă pe carosabil. Se schimbau ori se puneau nişte conducte, dar n-au blocat tot bulevardul cu împrejmuirea de protecţie, zona n-a fost sufocată cu dughene, barăci sau utilaje, nimeni nu ţipa, nimeni nu se uita sub fustele trecătoarelor  şi, foarte important!, pământul excavat stătea la locul lui, aşezat ordonat şi acoperit cu prelate, adică nu „migra” nici pe caldarâm, nici pe trotuare, dar nici pe încălţămintea pietonilor.

   Ljubljana, în general, ne-a primit vizita într-o atmosferă de calm, de linişte şi armonie. Localnicii, cam puţintei pe străzi, îşi vedeau de treburile lor – nici fericiţi, dar nici încruntaţi pe străinii ce le invadau habitatul –, iar turiştii îşi urmau traseele către obiectivele cele mai importante din Centrul Vechi. Nu sunt multe de vizitat, ceea ce îţi permite să zăboveşti ceva mai mult în interiorul Bisericii Buna Vestire, construită în perioada 1646-1660, şi în Catedrala Sfântul Nicolae, întemeiată între anii 1701-1708. Ambele edificii religioase sunt accesibile uşor, fiind apropiate, dar despărţite de canalul nordic al râului Ljubljanica. Dacă urmaţi traseul Biserica Ursulinelor Sfintei Treimi, traversând scuarul Congresului şi Filarmonica slovenă în faţă, ţineţi apoi stânga pe lângă parc şi ajungeţi în Piaţa Preseren, acolo unde veţi afla şi monumentul ridicat în cinstea poetului naţional, Franc Preseren. În mod sigur nu veţi rata traversarea unuia dintre cele trei poduri, construite în perioade diferite, de arhitecţi diferiţi, cu destinaţii diferite, dar care astăzi şi-au găsit…numitorul comun: Podul Triplu.

   Mai sunt câţiva paşi de făcut până la Catedrala Arhiepiscopală Ljubljana, sau Sfântul Nicolae, poziţionată chiar în Piaţa Centrală. Vizita o veţi începe intrând pe poarta principală, al cărei basorelief din bronz masiv, privit cu atenţie, vă va evoca momentele importante din istoria creştinismului din Slovenia. Interiorul  bisericii vă oferă perspectiva stilului baroc, unde frescele pictate de Giulio Quaglio şi statuile realizate de Angelo Putti vă vor captiva fără doar şi poate. Veţi părăsi lăcaşul pe cea de-a doua poartă, tot masivă şi tot din bronz, şi care, la rândul său, are de transmis o pagină de istorie, referindu-se la Dioceza Ljubljana.

    Ajunşi deja afară, vă recomand să faceţi dreapta, spre Primărie, o clădire frumoasă, nimic de zis, însă lângă ea se află o splendidă fântână, realizată de sculptorul italian Francesco Robba, pe la jumătatea secolului al XVII-lea. Localnicii au denumit-o „Robbov Vodnjak” şi a ajuns în prezent unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale urbei. Chiar dacă pare peste mână şi aţi fi marcaţi de oboseala mersului pe jos, merită să faceţi efortul de a lua calea îndărăt spre Catedrală şi apoi să continuaţi drumul până la a doua intersecţie (sunt distanţe mici, nu vă îngrijoraţi!), unde veţi face stânga, spre râu. Ar fi păcat să nu vedeţi Podul Dragonului, cel mai mare pod rutier din capitala slovenă. Îi spun eu „mare”, dar să nu credeţi că ar fi cine ştie ce gigant  prin dimensiune, ci prin povestea în sine. Numele său are la origine cei patru dragoni turnaţi în bronz şi care străjuiesc capetele podului. Dragonul este simbolul oraşului Ljubljana şi face trimitere la eroul Iason şi argonauţii greci ce au plecat în căutarea Lânii de Aur.

   Ljubljana nu are fastul şi nici orgoliile marilor metropole europene, însă are un acel ceva cu care te cucereşte instantaneu. Dacă îmi este permis jocul de cuvinte, capitala Sloveniei este ca o slovă de basm, cochetă şi liniştită, cu clădiri ce par din turtă dulce (mă refer la partea veche a oraşului, desigur), cu flori multe şi frumoase la balcoane şi la ferestre, plus acest dragon dominator, dar ocrotitor din câte se pare. Cam asta a fost imaginea la care mi-a fugit mintea în timp ce ascultam cu încântare muzica fanfarei din faţa Primăriei.

   Revenind cu roţile pe pământ, am încălecat caii putere continuând drumul către casă, via Ungaria. Cred că am omis câteva detalii importante, zic eu, pentru şoferi, cu referire la reţeaua rutieră din Slovenia. Nu ştiu cum au reuşit, dar ţara asta are autostrăzi cu început şi sfârşit, fără sincope, către toate graniţele sale: Croaţia, Ungaria, Austria şi Italia. Sunt cinci autostrăzi (Avtoceste, singular: avtocesta) impecabile, în lungime totală de circa 550 Km. Asta-i partea bună, restul nu-i la fel de plăcut. Au staţii de taxare (automate) cred că din 30, în 30 de kilometri, unde plătesc, destui bani ,numai vehiculele de peste 3,5 tone. Turismele scapă ceva mai ieftin, cu vigneta. Pentru şapte zile, 15 euro, iar pentru o lună scoţi din buzunar 30 de euro. Uşor cu acceleraţia! În caz de amendă şi dacă n-ai bani numerar asupra ta, actele rămân la poliţist până se face dovada achitării integrale a contravenţiei. Nu ştiu cum şi de unde pot fi recuperate ulterior documentele respective, aşa că mulţumiţi-vă cu 130 Km/h!

   Aşadar, asta a fost, pe scurt, Slovenia. Totuşi, nu ne-am grăbit să o părăsim, fără un ultim popas la Trojan, başca berea de toată minunea.

NOTĂ: Materialul a fost publicat şi pe site-ul "Am Fost Acolo".