luni, 15 noiembrie 2010

3D - Muzeul National de Arheologie Antalya / Antalya Müzesi

 Dacă vreți să aflați totul despre vechea Turcie sau doar să învățați câteva lururi noi despre obiceiurile și tradițiile turcești dar nu aveți prea mult timp la dispoziție, o vizită la Muzeul Național de Arheologie din Antalya - unul dintre cele mai remarcabile muzee ale lumii ce găzduiește câteva dintre cele mai vechi colecții de artă antică - ar fi o alternativă pe care să o aveți în vedere. Puteți petrece o zi întreagă rătăcind de-a lungul sălilor de muzeu, admirând în voie sutele de artefacte expuse.

Plasat în suburbiile Antalyei de vest, la nici 2km distanță de centrul orașului, flancat de câteva hoteluri de cinci stele și cocoțat pe strada ce coboară către plajă, muzeul datează din 1919.
Ar fi absurd ca cineva să creadă că Antalya înseamnă numai o superbă staţiune turistică, cu "all inclusiv" pe bani puţini, dar la răsfăţ de cinci stele. Dacă aţi luat decizia să vă petreceţi un concediu în Turcia, Antalya (vă garantez!) poate fi un succes, indiferent dacă veţi opta pentru călătoria cu autoturismul personal, autocarul (variante care vor fi mult mai darnice pentru retină şi suflet) sau cu avionul.
Până una alta, vă pun la dispoziţie o incursiune tri-dimensională prin Muzeul Antalya. Folosiţi harta şi ghidaţi-vă după săgeţile itinerante, iar pentru a vă face "ochii roată", aveţi la dispoziţie cursorul cu săgeţi.

http://www.kultur.gov.tr/en/SanalTour/AntalyaMuzesi/index.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.