Harta vs. GPS?

   Suntem deja familiarizaţi cu tehnologia şi cu suita de aplicaţii informatice ce au venit în întâmpinarea amatorilor de turism. Practic, când pomeneşti de un GPS nu mai provoci nicio emoţie în jurul tău. Mai mult, nici măcar cu smartphonurile ce pot îndeplini cu acelaşi succes rolul de ghid turistic nu te mai poţi da "grande". Toate sunt fumate şi au trimis în derizoriu banala hartă, cea tipărită pe hârtie şi împăturită-n mapă.

   Pentru unii, harta o fi o relicvă sau ceva aproape imposibil de admis astăzi, când GPS-ul doar-doar nu-ţi pune mâinile pe volan. Personal nu mă grăbesc să le dau dreptate în totalitate, după cum nici nu voi aprinde prea curând focul la grătarul pentru mititei cu hărţile pe care le păstrez încă în maşină. Motivaţia este cât se poate de simplă şi o veţi înţelege cu siguranţă.

   Prima investiţie într-un GPS a fost cu ceva ani în urmă, când ne-am propus ca rută de concediu Veneţia şi ceva împrejurimi. Cu stângăciile pardonabile, zic eu, "scula" s-a dovedit a fi nu numai deşteaptă, ci şi foarte utilă. Totuşi, au fost şi câteva situaţii în care mai rău ne-a încurcat decât să ne ajute, dar, per ansamblu, a meritat toţi banii.

   La scurt timp după acea vacanţă am achiziționat unul mai performant şi cu ecranul mai mare. N-am scăpat de şicane nici cu acest aparat. N-a fost numai vina lui, drept este, însă ne-a lăsat cu ochii-n soare în momente în care ne-am fi dorit cel mai puţin s-o dea-n bară, iar Munchen-ul este doar un exemplu. Nu mai contează cauzele, dar îmi aduc aminte că-mi venea să mă pup pentru că luasem cu mine un "Autoatlas", cumpărat cu ani în urmă chiar din Germania şi pe care dădusem bani serioşi la acea vreme.

   Îmi devenise cât se poate de clar faptul că între banala hartă şi GPS nu trebuie să existe o rivalitate, ci, dimpotrivă, o alianţă lipsită de orgolii. Aveam să probez afirmația anterioară relativ recent, cu vreo doi ani în urmă, aflându-ne în Grecia, pe drumul spre Kavala. Făcusem un popas într-o parcare, pentru a filma de sus oraşul. Nici n-am oprit bine motorul maşinii, când am fost abordat de o tânără pereche, tot români. Cereau ajutorul să-i scoatem dintr-un impas, fiind foarte...debusolaţi privitor la traseu. Aveau în dotare un GPS şi un telefon mobil cu aplicaţia aferentă, dar au avut de trecut prin momente de rătăcire, atât la propriu, cât şi la figurat, ratând drumul pe care l-au studiat acasă pe site-ul Via Michelin. S-au enervat şi s-au panicat că vor pierde feribotul pentru Thassos, orele fiind mai pe înserat.

   Cu feribotul s-a rezolvat rapid şi simplu, însă riscau să repete experiența cu drumul când aveau să revină în ţară, motiv pentru care am încercat să rezolvăm două probleme:

1. Setarea GPS-ului, eliminând din opţiunile sale scurtăturile şi alte trasee generale.

2. Le-am oerit harta rutieră europeană pe care o aveam în plus.

   Bun, dar care pot fi cauzele ce-l pot transforma pe GPS-ul nostru dintr-un amic de nădejde, într-un instrument ce ne poate încurca iţele tam-nisam?

- Setările. Softul permite o multitudine de variante itinerante. De la cele comode şi, posibil, mai lunguţe, până la trasee scurte, însă prin tot felul de văgăuni şi pe drumuri improprii.

- Tipul aparatului şi softul folosit. Contra unor preţuri scăzute la achiziţie, piaţa, prea puţin albă la culoare, oferă tot felul de făcături şi de softuri piratate în cele mai multe cazuri. Blocarea sau resetarea când "vrea muşchii lui" să nu surprindă. Chiar şi un update dintr-o sursă nesigură, dar grauită, poate pune pe butuci un aparat, care, până atunci, a funcţionat ireproşabil.

- Situaţiile meteo, topografice sau interferenţele radio ori electromagnetice pot influenţa negativ funcţionarea GPS-ului.

 - Hărţile neactualizate pot pune GPS-ul în dificultatea de a recunoaşte traseul pe care rulăm. Mulţi fac greşeala să creadă că GPS-ul este un receptor care primeşte instantaneu de la satelit harta drumului. Nu. Satelitul corelează anumiţi parametrii (nu intru în detalii tehnice) cu locaţia (harta) desfăşurată pe ecran, dar care este extrasă din memoria internă a aparatului. Este ca şi cum vă aflaţi în faţa unei hărţi (GPS-ul), iar cu mâna (satelitul) dirijaţi un beţigaş arătător (fascicul laser). Mâna (satedlitul) şi beţigaşul (laserul) nu vă vor arăta niciodată autostrada Transilvania ca fiind gata, dacă nu vom schimba în secolul următor harta de pe perete.

   Pe lângă cele enumerate mai sus (cauzalitate frecventă), GPS-ul mai are câteva puncte nevralgice. În primul rând nu oferă o perspectivă de ansamblu lizibilă. Cu cât depărtezi mai mult harta, cu atât mai puţine detalii scrise mai sunt afişate pe display. În al doilea rând, GPS-ul este dependent complet de sursa de alimentare cu energie, în speţă automobilul. Pornit, atenţie! Acumulatorul intern limitează excesiv funcţionarea "la liber" a aparatului, deci nu-l poţi "răsfoi" cine ştie ce timp.

   Variantele telefon sau laptop cu GPS sunt, din punctul meu de vedere, doar un moft sau pentru situaţii de "extremă urgenţă". Refuz să-mi închipui ce costuri implică o conectare non-stop la internet, mai ales în afara ţării, unde, culmea, vitezele de conectare sunt mult mai reduse decât în România.

   În măsura în care sfatul meu ar conta, luaţi cu voi şi o hartă. Aia banală, dar de actualitate. Este bine să o ai, decât să n-ai!